Duminică, începând cu ora 9, la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, Sfînta Liturghie va fi oficiată de către Înalt Prea Sfinţia Sa Dr. Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului şi Arhiepiscopul Sibiului. Credincioşii vor putea veni în continuare în pelerinaj la sfântele moaşte ale Sfântului Nectarie Taumaturgul, care vor rămâne la Braşov timp de o săptămână. Părticele din moaştele Sf. Nectarie se mai găsesc la mai multe mănăstiri şi biserici din ţară. În Braşov, există o raclă la Schitul Naşterea Maicii Domnului, din comuna Şinca Veche.
Aduse vineri la Biserica din Răcădău. Moaştele Sfântului Nectarie Taumaturgul au sosit de vineri după-amiază la biserica din cartierul Răcădău, fiind aşteptate de sute de credincioşi. Biserica este deschisă non-stop pentru credincioşi până luni dimineaţă, când va fi stabilit un nou program în funcţie de fluxul de pelerini care vor dori să se roage Sfântului Nectarie. Moaştele au fost aduse din Catedrala mitropolitană „Înălţarea Domnului” din oraşul Koropi, unde se află din anul 1975, când au fost dăruite de Mănăstirea „Sfânta Treime” din insula Eghina.
Copil sărac. Sf. Nectarie s-a născut în orăşelul Silivria din Tracia, de pe actualul teritoriu al Turciei, la 1 octombrie 1846, fiind crescut, împreuna cu cei 6 fraţi ai săi, în dreapta credinţă. La vârsta de 14 ani se îndreaptă catre Constantinopol, unde munceşte din greu pentru hrană. Singura lui mângaiere, dupa orele istovitoare de muncă, era Sfânta Biserică. Remarcat de către conducătorii Şcolii Metocului Sf. Mormant, este angajat ca pedagog şi învăţător la aceasta şcoală. Tot ca învăţător, începând de la vârsta de 20 de ani, îl aflăm şi în insula Hios. La 27 de ani îşi urmează glasul conştiinţei şi, din dragoste pentru Hristos, devine monah la Mănăstirea Nea Moni, de pe aceasta insulă.
Cărţi despre credinţă. Ajutat de Dumnezeu printr-un om bogat, îşi împlineşte visul de a învăţa şi termină liceul în 1881. Cu binecuvantarea Patriarhului Alexandriei, urmează Facultatea de Teologie din Athena. Reîntors în Alexandria Egiptului, este numit predicator principal al Patriarhiei. Tot atunci, Sf. Nectarie tipăreşte mai multe cărţi de răspândire a dreptei credinţe. Trece prin toate treptele ierarhice, fiind hirotonit (15 ianuarie 1889) episcop şi numit Mitropolit de Pentapolis. În anul 1890, din pricina unor neînţelegeri, este trimis în Grecia. Înjosit şi trecut cu vederea multa vreme, ajunge în cele din urmă director al Seminarului Teologic Ortodox Rizareion.
Vindecari de boli grele. După trecerea sa la cele veşnice, în 1920, printr-o întâmplare minunată, trupul său este descoperit neputrezit şi izvorând mir. Canonizarea sa a avut loc în 1961, fiind serbat pe 9 noiembrie. Despre minunile săvârşite de Sf. Nectarie în zilele noastre - mai ales vindecări de cancer şi alte boli grave, ce se săvârşesc la moastele sale, ori cu untdelemn de la candela sa - s-au scris nenumarate cărţi în Grecia. Despre vindecările miraculoase ale românilor care au atins moaştele acestui sfânt s-au scris numeroase articole, unul dintre cele mai cunoscute cazuri fiind cel al Ilenei Boncea din Bucureşti, care s-a vindecat de ulcer gastric malign. Despre alte minuni ale Sfântului Nectarie, citiţi aici.