Sari la conținut

Ministerul Sănătăţii vrea să lase spitalul din Codlea fără aparatură (video)

Ministerul Sănătăţii doreşte să ia din echipamentul Spitalului Codlea, deşi instanţa a decis redeschiderea unităţii medicale. Este vizată aparatura de telemedicină. Secretarul de stat Raed Arafat a  confirmat, vineri,  în direct pe canalele de ştiri, informaţia aflată pe surse de fostul consilier local Erwin Albu. În decursul serii aceleiaşi zile, codlenii  s-au adunat în faţa   spitalului pentru a lua atitudine împotriva acestui nou atentat din   partea autorităţilor asupra spitalului lor. "Intenţia de a retrage aparatura de telemedicină tocmai în acest moment al demersurilor  de redeschidere este cel puţin o şicanare.  Dar poate fi şi o continuare a războiului de închidere a instituţiei  noastre prin noi mijloace. Acţiunea aceasta pune gaz pe foc, de exemplu,  pe nesiguranţa cadrelor medicale de a se întoarce la unitatea medicală  din Codlea, la vechiul loc de muncă. Suntem  decişi să ne apărăm în continuare spitalul. Spunem un "NU" hotărât  retragerii de echipament de orice fel şi pentru orice motiv, mai ales în  acest  moment de cumpănă. Vor urma din nou acţiuni de stradă, dacă altfel autorităţile nu ţin cont de nevoile comunităţii noastre." a declarat Albu.

Comentarii

Ultimă oră