Sari la conținut

Un militar român din Batalionul 2 Manevră aflat în misiune în provincia Zabul, din Afganistan, a fost rănit, in aceasta dimineaţă, în urma deflagraţiei unui dispozitiv exploziv improvizat, informează MApN. Potrivit Ministerului, caporalul Ion-Lucian Leuştean executa, pe timpul unei misiuni de patrulare, cercetarea terestră a unui obiectiv, când a fost atacat cu un dispozitiv exploziv improvizat. Militarului i s-a acordat pe loc primul ajutor, după care a fost transportat de urgenţă cu un elicopter de evacuare medicală la spitalul militar din Baza Lagman pentru intervenţii chirurgicale şi tratament de specialitate. Potrivit comunicatului MApN, ministrul Gabriel Oprea şi conducerea armatei urmăresc cu atenţie evoluţia stării de sănătate a caporalului Leuştean.

Comentarii

Ultimă oră