Sari la conținut

Un contract semnat de braşoveanul Mihai David, numit de presă băiatul deştept din energie,  este suspectat de Comisia Europeană ca fiind ajutor de stat ilegal.
Pe vremea când era director al companiei Hidroelectrica, David a  aprobat o tranzacţie prin care se   livrează electricitate combinatului ArcelorMittal la un preţ cu 30% sub media pieţei. Bruxelles-ul ne cere acum să lămurim afacerea care  miroase a pagubă pentru stat.
Hidroelectrica a pierdut 10 milioane de euro. „Comisia Europeană ne-a trimis întrebări pe această temă. Preocuparea lor este ca nu cumva această tranzacţie să fie un ajutor de stat, în condiţiile în care piaţa europeană a oţelului este extrem de sensibilă. Fiind vorba de o supracapacitate la nivel comunitar, există riscul ca alţi producători de oţel să fie dezavantajaţi", a declarat, pentru „Adevărul”, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.  Deşi ar fi putut obţine cu zece milioane de euro în plus dacă vindea energia unui alt ofertant, Hidroelectrica susţine că tranzacţia este rentabilă pentru companie.
Existau oferte mai bune. Arcelor Mittal a depus o ofertă pe bursă pentru a cumpăra 1,75TWh de energie la un preţ de 130 de lei pe MWh. Hidroelectrica era singura companie din România care ar fi putut vinde energie la acest preţ. Problema e că, în ziua parafării tranzacţiei pe piaţa de energie existau încă două oferte mult mai bune. Traderul de energie Petprod ar fi fost dispus să ofere 159 de lei pe Mwh iar alt furnizor, Arelco, ar fi dat 133 de lei pe Mwh.
Ar putea da banii înapoi. Dacă în urma investigaţiilor făcute de Comisia Europeană se va considera că s-a acordat ilegal ajutor de stat, Arcelor Mittal ar putea fi obligată să returneze diferenţa de sumă, în cazul de faţă 10 milioane de euro.

Comentarii

Ultimă oră