Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, i-a îndemnat pe revoluţionarii prezenţi ieri, la Braşov, la Conferinţa Naţională a Blocului Naţional al Revoluţionarilor, să fie alături de PSD în bătălia pentru schimbarea actualului preşedinte şi a actualei guvernări, scrie presa locala. “Viitorul nu poate să fie mai bun dacă noi înşine nu vom fi mai înţelepţi şi dacă nu vom reuşi să refacem dialogul dintre noi. Pentru asta trebuie să eliminăm răul din zona de conducere a ţării. Pentru asta trebuie schimbată actuala guvernare, actualul preşedinte”, a spus Adrian Năstase în mesajul transmis celor peste 200 de revoluţionari din toată ţara prezenţi la întâlnire. Adrian Năstase a afirmat că guvernarea Băsescu a închis porţile şi a izolat România în cei şapte ani de când acesta este preşedinte, aducând ţara într-o stare mult mai dificilă, într-o stare economică precară.