Sari la conținut

Atenţie dacă plecaţi cu avionul! Pentru că se tem de posibile bombe făcute cu lichidele din bagajele de mână, autorităţile aeronautice europene înăspresc din nou controlul la îmbarcare. Pastă de dinţi, parfumul sau cremă de mâini vor fi mai atent verificate cu echipamente speciale care folosesc raze X. Călătorii care folosesc des avionul ştiu că cea mai bună idee este să nu iei deloc lichide la ţine. Îţi pui cureaua, haina şi ceasul în tavă şi treci prin detector. Dacă sună, te supui cu răbdare controlului corporal. Pubelele speciale din aeroport sunt pline de peturi cu apă, însă lichidele sunt doar cea mai nouă problemă. Cutiile cu obiecte interzise au ajuns adevărate colecţii de foarfece, bricege, furculiţe, tirbuşoane sau chiar pistoale de panoplie. Noile norme, deşi mai dure, nu vor avea efect direct asupra pasagerilor, cel puţin asta promit oficialii din aviaţie. Norma intră în vigoare de la 1 aprilie şi va fi extinsă progresiv de la controlul de tranzit către toate zborurile.

Comentarii

Ultimă oră