Sari la conținut

Maşini supersport la Salonul Auto de la Paris

masini-supersport-la-salonul-auto-de-la-paris

Salonul Auto de la Paris care se desfăşoară în perioada 29 septembrie – 14 octombrie, aduce în atenţia publicului câteva concepte şi maşini noi din gama supersport.

Firmele consacrate în acest domeniu încearcă, pe lângă creşterea performanţelor, să aducă inovaţii şi în ceea ce priveşte designul şi chiar economia de combustibil.
Bugatti Veyron 16.4 Grand Sport Vitesse. Modelul este inspirat după faimosul Bugatti Type 37A construit în 1928, care a câștigat multe Grand Prix-uri la vremea sa.
Maşina are un motor de 7,9 litri W16, care dezvoltă 1200 de cai putere şi un cuplu de 1.500 Nm între 3.000 și 5.000 rpm. Atinge 100 de km/h cu start de pe loc în 2,6 secunde. Viteza de vârf este estimată undeva pe la 410 km/h, ceea ce înseamnă că este cel mai puternic rapid aflat în producție.
Amortizoarele derivate din curse au grijă acum ca mașina să fie balansată, jantele noi de 20 de inch sunt acum mai ușoare, iar trac­țiunea integrală e esențială pentru a te ține pe drum.
Pentru ca să se poată rula cu mașina dincolo de 100 de km/h fără să fie nevoie să se pună acoperișul, in­ginerii au gândit și un spoiler nou, care să limiteze deranjul provocat de curenții de aer. Pe scurt, asta înseamnă că acum ma­șina poate fi condusă de­capo­tată în condiții de confort maxim până pe la 200 km/h.
La interior, Vitesse este construit din fibră de carbon, aluminiu și magneziu. Consola centrală, un logo EB pe pielea de pe scaune sau bucăți din centurile de siguranță, toate au acum elemente din fibră de carbon.
Peugeot Onyx. Noul supercar al francezilor de la Peugeot vine cu un design deosebit.
Exteriorul este caracterizat prin constrastul pronunţat dintre culorile şi materialele folosite pentru realizarea caroseriei. Astfel, uşile şi aripile laterale realizate manual din cupru se îmbină cu panourile din fibră de carbon vopsite în negru mat. La sculptarea siluetei aerodinamice contribuie şi linia plafonului realizată din aluminiu, care încadrează plafonul şi geamurile realizate dintr-un material termoplastic transparent.
Interiorul este în formă de cutie de ouă, ceea ce duce la o economie de material şi la o protecţie sporită fără a pierde din confort. Ambianţa primitoare a fost creată cu ajutorul materialelor reciclabile termoizolatoare realizate din fibră textilă şi lână procesată la temperaturi înalte.
Şasiul este realizat din carbon Monolithic iar structura sa a fost optimizată pentru a cântări doar 100 kg. Ca motorizare, Onyx beneficiază de un motor V8 HDI FAP hibrid de 3,7 litri ce transmite cei 600 CP către roţile din spate cu ajutorul unei cutii de viteze secvenţiale în 6 trepte. Jantele de 20 inci sunt încălţate cu anvelope Michelin, întreaga maşină cântărind doar 1.100 kg.
Porsche 918 Spyder. Urmaşul modelului 959 din anii 1980 şi al lui Carrera GT din anii 2000, noul 918 Spyder cântăreşte mai puţin de 1,7 tone.
918 Spyder combină un motor V8 pe benzină de 4.6 litri care dezvoltă 580 de cai putere cu două motoare electrice pe puntea faţă care produc 215 cai putere. Astfel, puterea maximă a sistemului ajunge la 795 CP. Motorul termic are un cuplu maxim de 499 Nm iar cuplul maxim combinat e de 849 Nm la doar 2000 rpm! Toată această putere ajunge la roţi prin intermediul unei cutii de viteze cu şapte rapoarte şi două ambreiaje PDK.
Viteza maximă este de 325 km/h, iar acceleraţia de la zero până la 100 km/h se face în mai puţin de trei secunde. În regim mixt, noul Porsche 918 Spyder are un consum de combustibil de 3 litri la suta de kilometri.
Acoperişul e construit din fibră de carbon, poate fi demontat şi nu e vopsit, în timp ce restul exteriorului poate fi vopsit într-una dintre cele patru culori nemetalizate, şase culori metalizate şi două nuanţe speciale.
McLaren P1. Este succesorul legendarului McLaren F1, care a fost produs între anii 1992 şi 1998 şi a fost la un moment dat cea mai rapidă maşină de serie din lume, cu o viteză maximă de 391 km/h. McLaren P1 este deocamdată la stadiul de concept, dar va intra în producţia de serie peste doi ani.
Folosind același șasiu din fibră de carbon și având același ampatament ca MP4-12C, noul P1 va veni echipat cu o versiune a motorului V8 twin-turbo de 3,8 litri. Inginerii McLaren au găsit tot felul de modalități de a micșora greutatea lui P1 (caroseria are elemente din aluminiu, jantele sunt mai ușoare), însă mai știm că hipercarul va folosi sistemul KERS, ceea ce înseamnă că va avea și o baterie.
De asemenea, aerodinamica joacă un rol foarte important, ajutând la generarea unei forțe de apăsare de 600 kg la viteze mult inferioare celei maxime atinsă de P1. De aceea, pe noul concept a apărut un spoiler gigantic care se ascunde la viteze mari, coeficientul aerodinamic fiind de numai 0,34.
Cei de la McLaren nu încearcă să detroneze Veyron-ul la capitolul vitezelor maxime, ci vor să producă „cea mai bună mașină pentru un șofer, pe șosea și pe circuit.”

Comentarii

Ultimă oră