Sari la conținut

Două maşini au fost cuprinse de flăcări vineri dimineaţă pe Aleea Magnoliilor din Braşov. Cele două maşini aveau proprietari diferiţi, dar aceştia locuiau în acelaşi apartament. Proprietarii maşinilor spun că în urmă cu două săptămâni s-au trezit şi cu cauciucurile tăiate. „Apelul de urgenţă a fost primit puţin după ora 4.00.  Din cercetări reiese că cele două maşini au fost incendiate. Intervenţia pompierilor a durat circa 40 de minute, focul afectînd partea din faţă a celor două autovehicule. Au ars motoarele şi instalaţiile electrice ale maşinilor, iar focul a afectat şi bara din faţă a unui autoturism Dacia care era parcat între cele două maşini care au fost ţinta incendierii“, a declarat Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Braşov. Totuşi, cei care vandalizat şi incendait maşinile i-au lăsat doar fără mijloace de transport, pentru un timp, întrucât pagubele la Skoda şi Rover-ul 35 vor fi acoperite de firmele de asigurare. În schimb, rău-voitorii au făcut victime colaterale: Daciei aflate între cele două „torţe” i-a fost arsă bara. În Braşov au mai fost cazuri de autoturisme incendiate, începând din 2008, când două maşini au fost arse în cartierul Astra. În acelaşi an, alte două maşini au fost incendiate iar câteva zile după aceea încă trei maşini, toate în cartierul Astra. Atunci s-a lansat ipoteza că ar fi vorba de un grup de piromani dar, până acum, poliţia nu a reuşit să găsească un suspect.

Comentarii

Ultimă oră