Sari la conținut

Preşedintele CNSLR Frăţia, Marius Petcu acuzat de luare de mită a fost reţinut de procurorii DNA. El urmează să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă. Potrivit unor surse, sindicalistul a fost prins în flagrant în timp ce luă mita de 40 de mii de euro de la un om de afaceri care ar fi avut interesul să câştige o licitaţie pentru executarea unor lucrări la câteva hoteluri ce aparţin sindicatelor. Numai că patronul s-a autodenunţat procurorilor anticorupţie care au organizat un flagrant chiar în sediul CNSLR Frăţia. Petcu a fost ridicat de poltiie şi dus la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru audieri. Ulterior el a fost reţinut. În tot acest timp, anchetatorii ar fi efectuat şi o percheziţie sumară în sediul confederaţiei. Este cercetat modul în care sindicalistul a reuşit să strângă averea pe care o deţine. Marius Petcu este preşedintele CNSLR Frăţia din 2000. O forţă sindicală care are în spate peste 800.000 de oameni din toate domeniile de activitate, de la sănătate la cultură şi apărare.

Comentarii

Ultimă oră