Mijlocaşul dinamovist Andrei Mărgăritescu a părăsit, după 24 de ore, arestul Direcţiei Cercetări Penale, miercuri, în jurul orei 19.30, el refuzând să facă declaraţii reporterilor şi plecând în maşina avocatului său, iar după 200 de metri a coborât şi s-a urcat într-un BMW. Cum a ieşit de pe poarta arestului, Andrei Mărgăritescu a urcat rapid în maşina avocatului său, Cristian Sârbu. Apărătorul a susţinut că totul a fost o întâmplare nefericită, că se putea întâmpla oricui o astfel de situaţie şi că, în opinia sa, până în acest moment, a demonstrat nevinovăţia clientului său. "Nu i s-a prezentat materialul de învinuire, dosarul în sine. Am fost în instanţă şi s-a stabilit faptul că nu are legătură cu nimeni. A cumpărat o maşină, a cumpărat-o şi asta a fost. Andrei a recurs la dreptul lui de a nu da nici o declaraţie. El se află întâmplător în acest dosar, e un cumpărător de bună credinţă şi este păcat că i s-a întâmplat lui asta, un fotbalist cunoscut", a declarat avocatul fotbalistului.