Sari la conținut

Marcel Popescu arată cu degetul spre CFR Cluj

O nouă lovitură ar putea lovi din plin fotbalul din Liga lui Mitică. Marcel Popescu spune că ultimele două campioane ale României ar putea rămâne fără titlurile câştigate. Devenit director general la FC Braşov, fostul impresar Marcel Popescu se întâlneşte luni ca adversar cu oficialii CFR-ului, cu care a colaborat ani buni din vechea postură. Popescu a lăsat de înţeles că unele partide ale feroviarilor din acest sezon, dar şi ale liderului Dinamo, au avut o desfăşurare dubioasă.
Chiar s-a jucat pe bune? Popescu este convins că unele jocuri disputate în acest sezon, sunt “cusute” cu ață albă!  "Sigur că CFR-ul are şanse să câştige campionatul, mai ales dacă va mai juca câteva etape la fel cum a făcut-o la Galaţi şi la Chiajna. Şi Dinamo e în cărţi, dacă mai prinde 10 etape cum a prins cu Petrolul, Mediaş şi Ceahlăul. Titlul se va juca, vedem cine se poate concentra mai bine pe fiecare meci, însă grijă mare: poţi prinde o zi fantastică sau poţi fi chiar prins", a avertizat Marcel Popescu. Zamfir, vizat de acuze Într-o intervenţie telefonică la Radio GSP, Marcel Popescu a insinuat că directorul executiv al feroviarilor, Răzvan Zamfir, se ocupă cu lucruri necurate. "Am început să cred afirmaţiile lui Gigi Becali, care îi spunea acum 3 ani într-o lojă unui angajat de prim-rang al CFR-ului: "Ce cauţi mă în fotbal? Tu veneai şi-mi cereai 40.000 că ai 4 jucători la Braşov".  Zamfir mai e la CFR şi probabil că încă se ocupă cu chestii din astea. Nu-l scot din zona infracţională până la proba contrarie. Nu vreau să pun pe masă ce mi-au spus jucătorii CFR-ului", a ameninţat fostul impresar.
Neculaie nu e de acord cu Popescu! Patronul galben-negrilor, Ioan Neculaie, a ţinut să-şi pună la punct angajatul, despre care spune că face declaraţii fără acoperire."Ca să faci asemenea declaraţii, trebuie să fii măcar prim procuror al ţării. M-au deranjat extrem de tare declaraţiile lui Marcel Popescu. Am ajuns să discutăm idioţenii de aceste fel. O să-l atenţionez să fie mai atent când face declaraţii în nume propriu, deoarece este angajat la FC Braşov. M-a şocat faptul că ştie prea multe şi de fapt nu ştie nimic" a spus Ioan Neculaie la Fanatik Show.
„Munti” răspunde dur! Tehnicianul campioanei, Dorinel Munteanu, a ţinut să-i răspundă lui Marcel Popescu, după ce oficialul braşovean a acuzat că titlul câştigat de gălăţeni în sezonul trecut a fost luat pe nedrept. "Vorbeşte numai prostii. Din momentul acesta nu mai am nici o stimă pentru acest personaj. Să dovedească. Ori eşti prost, ori eşti inconştient dacă spui aşa ceva. Nu ştiu la ce se gândeşte cînd spune aşa ceva fără să aducă dovezi", a declarat Munteanu. “Am spus că Oţelul ar putea fi pedepsită pentru că e ultima echipă care a luat titlul, nu din alt motiv. Există elemente de corupţie care vor fi imparabile. Exclud două situaţii: primul titlu al CFR-ului a fost luat curat şi la fel s-a întâmplat cu Unirea Urziceni. În rest, nu mă pot pronunţa",  a fost declarația lui Marcel Popescu, care l-a iritat pe Munteanu.
Se bat pentru victorie cu CFR –ul! Misiune grea pentru stegari luni seară, în condițiile în care sunt probleme de efectiv. Astfel, Madeira şi Distefano sunt suspendați după cartonaşele roşii primite în meciul de cupă de la Târgu Jiu, iar Tolosa este în continuare accidentat. Din tribune va privi meciul şi principalul Daniel Isăilă, suspendat şi el după jocul de la Târgu Jiu. "Ne vom juca şansa cu CFR chiar şi cu problemele şi suspendările pe care le avem. Braşovul e o echipă în construcţie, care joacă numai pe teren" a declarat Marcel Popescu, directorul general al FC Braşov.

Meciul dintre FC Brasov şi CFR Cluj, contând pentru etapa a 12-a a  Ligii I,  se va disputa luni, 31 octombrie, de la ora 21.30. (M.B.)

Comentarii

Ultimă oră