Sari la conținut

Constatin Nicolescu, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, este în continuare internat la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului de urgenţă Floreasca după ce a suferit un atac de cord şi un posibil accident cerebral. Lui Nicolescu i s-a făcut rău imediat după ce a aflat că va petrece în spatele gratiilor cel puţin 29 de zile. Pacientul a fost stabilizat peste noapte, este conştient, dar nu vorbeşte bine, a spus, vineri dimineaţă, Şerban Brădişteanu, şeful Clinicii de chirurgie cardiovasculară a Spitalului Floreasca. Ar putea avea nevoie de o operaţie pe cord deschis. La afecţiunile cardiace ale lui Nicolescu se adaugă şi un posibil accident vascular cerebral. Constantin Nicolescu va fi supus în perioada următoare unui examen neurologic amănunţit. Brădişteanu a precizat că în cazul lui Nicolescu este vorba de o boală de metabolism, dar este foarte probabil ca şi stresul să fi declanşat puseul acut. Întrebat dacă Nicolescu va putea fi tratat în sistemul penitenciar, Brădişteau a răspuns că acest lucru va fi posibil după ce preşedintele CJ Argeş va fi stabilizat.

Comentarii

Ultimă oră