Mihai Necolaiciuc a primit mandat de arestare pentru 29 de zile. Instanţa Judecătoriei Sectorului 1 a confirmat două dintre cele patru mandate de arestare pentru Mihai Necolaiciuc. El a fost dus în arestul Poliţiei Capitalei. Avocatul lui Mihai Necolaiciuc, Gheorghiţă Mateuţ a vorbit despre procedurile care urmează în cazul clientului sau. Acesta a precizat că există detalii procedurale care ar putea duce la eliberarea omului de afaceri în scurt timp. Mihai Necolaiciuc, fostul director CFR este acuzat că a devalizat compania cu 50 de milioane de euro.