Pretul la cartofi a explodat din cauza recoltei slabe. Aceasta a scăzut cu peste 17%, iar cele 700.000 de tone în minus din cămările producătorilor au făcut să explodeze preţurile în pieţe şi magazine. Datele INS arată că toată producţia de legume a fost în scădere anul trecut, aşa că mâncăm mai scump şi mai mult de la străini decât din recoltele autohtone. In plus si ploile au stricat şi mai tare grădinile micilor producători. În plus, responsabilă de distrugerea producţiei autohtone de cartofi este o bacterie, a declarat ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără. După ce anul trecut cartofii s-au scumpit în medie cu 45%, în primele două luni ale anului 2011, "a doua pâine a românilor" s-a scumpit cu alte 17 procente. În piaţă, cartofii nu costă mai puţin de 3 lei/ kg, iar în marile magazine cei de import sunt şi de trei ori mai scumpi. Nu e de mirare că fără producţie proprie, importurile de legume domină rafturile magazinelor.