Sari la conținut

Ministerul Administraţiei şi Internelor vrea să testeze integritatea angajaţilor cu ofiţeri sub acoperire ai Direcţiei Generale Anticorupţie, în special din "zonele vulnerabile la corupţie", cum ar fi Poliţia de Frontieră sau Poliţia Rutieră. Procedura de testare a integrităţii profesionale a personalului MAI a fost elaborată de Direcţia Generală Anticorupţie, proiectul de ordin fiind supus dezbaterii publice. Astfel vor fi create situaţii virtuale, similare celor cu care personalul MAI se confruntă în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au precizat reprezentanţii ministerului, într-un comunicat de presă. În timpul activităţilor de testare, ofiţerii sub acoperire nu îi pot provoca pe angajaţii testaţi să săvârşească fapte cu caracter penal sau disciplinar. Personalul DGA sub acoperire va folosi la testare mijloace de înregistrare audio-video, de transport şi de comunicaţii din dotarea MAI, precum şi "documente de acoperire". Dacă în timpul testării integrităţii profesionale se constată că angajaţii MAI comit fapte penale, DGA trebuie să sesizeze organul de urmărire penală. Experţii străini care au colaborat cu specialiştii MAI în cadrul unor proiecte europene au recomandat ca toate măsurile care conferă baza legală pentru activităţile DGA să fie publice, în scopul evitării vulnerabilităţii la eventualele contestaţii, a precizat MAI.

Comentarii

Ultimă oră