Anul trecut, Braşovul a înregistrat o scădere la capitolul străini cu permise de şedere şi autorizaţii de muncă. Peste 2.000 de cetăţeni din alte ţări au decis să se mute în 2010 la Braşov, cu 10% mai puţin faţă de 2009. Explicaţia e una simplă, criza ecomonică a afectat şi cele mai profitabile afaceri pentru străini. În 2010, Serviciul de Imigrări Braşov a înregistrat peste 200 de studenţi, majoritatea din Republica Moldova. Iar la 70 de străini le-a expirat permisul de şedere.