Mai dezertează cineva?

Mulţi se întreabă ce semnificaţie poate avea noul val de acţiuni în forţă ale DNA. Nu Vântu şi gaşca lui de mafioţi lacomi mă interesează, ci pediştii care cad pe capete în ghiarele „anticorupţiei”.
O s-o spun până obosesc, n-am să intru ca prostul în capcana de a crede că, peste noapte, DNA s-a dat de trei ori peste cap şi s-a transformat în trupa lui Eliot Ness. Tot la mâna căpcăunului sunt oamenii lui Morar, orice-ar zice unii şi alţii, creduli sau plătiţi. Şi-atunci, de ce îşi taie mâneca Băsescu, lovind în politrucii partidului, cei de la bază? Că doar nu şi-a pierdut minţile, să omoare găina cu ouă de aur, cea care aduce mălaiul şi voturile?
Explicaţia pe care o văd eu e una care ţine de psihologia trupelor în derută. Şi pentru care romanii au inventat decimarea, uciderea din zece-n zece, ca să dea un teribil exemplu celor care doar s-ar gândi să dezerteze. Sau credeţi cumva că nu ştiau oamenii lui din servicii ce afaceri dubioase fac atâţia din partid? Şi uite-aşa, mai pică un Bian de la ANOFM, pentru mită, mai vicele de la CJ Cluj, pentru povestea aia cu stadionul, care puţea de ceva vreme, îl mai scutură şi pe omul lui Boc, primarul Apostu de la Cluj, mai ridică nişte trupeţi din teritoriu, cum e cazul lui Spătaru, de la OPC Braşov, şi să vedeţi ce linişte se face în partid.
Mai mârâie cineva? Mai dezertează cineva? Doar de oamenii lui Nuţi nu se-ating că-i mănâncă gaia. Şi nici de udemerei, că se supără şi lasă Guvernul cu curu-n baltă. Iar bizonii, ce credeţi voi că vor zice bizonii? Eee, uite mă ce erect e ăsta, DNA-ul, cum îi scutură pe ăştia ai Bocului, e tare, mă, e anticorupţie, ce naiba! de Adrian Teacă