Ministrul Apărării, Mircea Duşa, îl atacă dur pe primarul municipiului Miercurea Ciuc, Raduly Robert Kalman, după ce acesta a spus că limba maghiară este obligatorie în oraş. Duşa îl compară pe Raduly cu Hitler şi anunţă că va merge la Miercurea Ciuc să vadă dacă mai are dreptul să vorbească limba română sau dacă nu cumva are nevoie de paşaport. Un drapel secuiesc de dimensiuni mari a fost arborat, luni, în centrul municipiului Miercurea Ciuc, de către reprezentanţii Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), ca simbol al dezideratului de obţinere a autonomiei teritoriale a Ţinutului Secuiesc. Cu această ocazie, primarul din Miercurea Ciuc, Raduly Robert Kalman (UDMR) - amendat de CNCD pentru impunerea cunoaşterii limbii maghiare ca şi condiţie de ocupare a postului de arhitect-şef al oraşului - a spus că în municipiu "cunoaşterea limbii maghiare este obligatorie, nu discriminatorie".
Maghiara, obligatorie în Miercurea Ciuc