Maria Uca Marinescu a vizitat Colegiul Şaguna şi a stat de vorbă cu elevii de acolo cu ocazia zilei sportului şagunist.
În vârstă de 71 de ani, Maria Uca Marinescu s-a născut în Harghita şi este una dintre româncele cu care ne putem mândri. Maestru emerit al sportului, a fost campioană naţională de juniori la pentatlon modern în 1960, dublă campioană mondială la schi prin atingerea Polului Nord şi a Polului Sud pe schiuri în 2001, şi lista poate continua. Ca o recunoaştere a meritelor excepţionale, la data de 15 iulie 2002, preşedintele României i–a acordat Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Ofiţer.
Exploratoarea a fost invitată în oraşul de la poalele Tâmpei unde le-a povestit învăţăceilor de aici despre cariera sportivă şi profesională.
Prima dată şi-a cunoscut ţara. Uca a făcut drumeţii de când se ştie. Copilă fiind, îşi însoţea tatăl la vânătoare, mai târziu a urcat pe munte, a fost în expediţii prin ţară - niciodată mai lungi de o săptămână- două, ca să nu i se simtă lipsa acasă. „Primele expediţii au fost în ţară. Am încercat să cunosc tot ce înseamnă munte, natură, istorie a ţării şi să-i cunosc pe oamenii acestei ţări.” le-a spus şaguniştilor.
Călătoria, o cunoaştere. Atunci când pleacă în expediţie o face ca să-şi lărgească orizontul cunoaşterii, dar şi ca să demonstreze ceva: că şi românii pot ajunge în locuri aproape inabordabile, că şi femeile sunt capabile de performanţe. „M-am născut cu această chemare pentru natură, pentru cunoaştere. Niciodată nu m-am oprit, am vrut să merg mai departe, să aflu mai mult. Sunt mereu în căutare: a omului, a prieteniei, a existenţei. Tot timpul ai posibilitatea să mergi pe drumul cunoaşterii, iar spiritul curiozităţii nu trebuie să dispară cu vârsta.” spune Uca.
O zi de sport. Exploratorea a fost impresionată de interesul pe care l-au avut şaguniştii în discuţiile legate de performanţe şi viaţa sportivă. Invitaţia sportivei a fost făcută la cea de-a şasea ediţie a Zilei Sportului Şagunist. Liceenii s-au întrecut în competiţii sportive la volei, la baschet şi fotbal. Cei mai buni sportivi au fost recompensaţi cu premii şi diplome. Cum orele de educaţie fizică au fost reduse din programa şcolară, elevii s-au bucurat că au avut o zi întreagă dedicată doar sportului.
Ascultă aici povestea Ucăi Marinescu cum a reuşit să atingă cei doi poli