Debarcarea lui Mircea Geoană din fruntea Senatului a deschis competiţia pentru poziţia a doua în stat, revendicată de opoziţie, dar râvnită şi de putere, în cadrul căreia se va negocia luni dimineaţă astfel încât după-amiază coaliţia să meargă cu un candidat comun în plen, scrie Mediafax. Alegerea unui nou preşedinte al Senatului ar urma să aibă loc luni după-amiază în plen. Din partea opoziţiei există doar un candidat, Titus Corlăţean, parlamentar de Braşov susţinut atât de PSD - care revendică funcţia de preşedinte al Senatului, cu argumentul că acest post îi revine pe toată durata actualei legislaturi -, cât şi de partenerii din USL, respectiv PNL şi PC.
Deşi USL susţine că, în baza unei decizii a Curţii Constituţionale din 2005, PSD este singurul îndreptăţit să aibă candidat la şefia Senatului, opoziţia nu are suficiente voturi pentru a-şi impune punctul de vedere.
De altfel, PDL a şi anunţat că doreşte să-şi impună candidatul. Însă, pentru a avea câştig de cauză la vot, democrat-liberalii trebuie să obţină susţinerea întregii coaliţii guvernamentale. O decizie în coaliţie urmează să fie luată în şedinţa de luni dimineaţă, unde PDL trebuie să ajungă la un acord cu UDMR, care a ridicat pretenţii la funcţia de preşedinte al Senatului.