Sari la conținut

Salariile mici şi condiţiile tot mai greu de suportat din spitale îi determină pe tot mai mulţi medici să plece la muncă în străinătate. În cinci luni, de când Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov primeşte dosarele pentru lucrul în străinătate, 47 de medici au primit deja certificatele de conformitate, care le permit să-şi exercite profesia în state UE. Alţi peste 100 de medici, asistente şi farmacişti din Braşov au depus, în acelaşi interval, dosarele la DSP şi aşteaptă “viza” pentru emigrare.

30 de cereri pe lună. Din septembrie 2010, Ministerul Sănătăţii a descentralizat această activitate, astfel că Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov primeşte dosarele pentru eliberarea certificatelor de conformitate, cele care atestă obţinerea titlului de medic/medic dentist/farmacist/asistent medical - actele de care are nevoie un profesionist din domeniul sanitar pentru a-şi exercita profesia în oricare din ţările Uniunii Europene. De atunci, peste 150 de persoane, medici, asistente şi farmacişti, şi-au depus dosarele. Numai în ianuarie 2011, au fost înaintate DSP 29 de solicitări, dintre care 17 de la medici şi 12 de la asistente medicale. Potrivit dr. Mădălina Siminea, purtător de cuvânt la DSP Braşov, media lunară este de 30 de cereri, cele mai multe provenind de la doctori.  
Pe locul saşe, la nivel naţional. Potrivit Colegiului Medicilor, organism care eliberează certificatele profesionale curente (good standing) ce se depun în dosarul de la DSP, 80 de doctori braşoveni au primit în 2010 avizul de la Colegiu, pentru a lucra  în străinătate. Cei mai mulţi sunt din specialitatea medicină generală/de familie - 39, terapie intensivă - 4 şi chirurgie generală - 4. Acest număr plasează judeţul nostru pe locul şase. Cei mai mulţi dintre medicii braşoveni se îndreaptă spre Franţa - 14 şi Marea Britanie - 13.
De ce pleacă. Principalul motiv pentru care medicii nu vor să rămână în ţară este salariul, urmat de lipsa condiţiilor minime pentru practicarea profesiei. În România, un rezident câştigă în jur de 800 de lei, puţin peste salariul minim pe economie. Un medic primar, cu o vechime în muncă de peste 15 ani, câştigă, pe lună, 2.516 lei, adică în jur de 600 de euro. În Occident, salariul  unui medic rezident este de 1.500 - 3.000 de euro şi poate ajunge în cazul specialiştilor şi la 8.000-10.000 de euro. Un medic cu zece ani vechime, care pleacă să muncească în străinătate, câştigă în jur de 4.000 de euro, adică de şapte ori mai mult decât salariul maxim din România.

Comentarii

Ultimă oră