A apărut becul care te luminează pentru tot restul vieţii. 46 de ani este durata de funcţionare a celui mai nou tip de iluminat pentru acasă, bazat pe tehnologia LED. Are deja mare succes în Occident, pentru că este economic, iar acum îşi face intrarea şi în România. Nu vă grăbiţi însă prea tare spre magazin. Un asemenea bec poate costa, deocamdată, şi 90 de lei, scrie stirileprotv.ro. Totuşi pe termen lung investiţia îşi merită banii. Becurile cu led sunt mai economice. Adică în loc de 100 de watti cât consumă un bec cu filament, vor folosi doar 9 watti. Durata de viaţă este însă spectaculoasă: 46 de ani într-o gospodărie obişnuită ori 6 ani fără întrerupere. Singura barieră este preţul. Producătorii spun însă că tehnologia se ieftineşte cu un sfert, în fiecare an. Ledul este considerat viitorul, deoarece becul cu incandescenţă va fi scos complet de pe piaţă din 2012. Becul economic cu gaz va avea aceeaşi soartă în anii următori, deoarece conţine substanţe toxice, care pot fi eliberate în caz că este spart.