Tineretul Național Liberal a aflat cu indignare cum fostul director general al SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, confundă Palatul Victoria cu o unitate militarizată şi, în calitate de Prim-Ministru, dă ordine care încalcă Codul Muncii. Prima măsură luată în cadrul aparatului propriu este schimbarea programului de lucru prin încălcarea Codului Muncii.
Primul Ministru a stabilit uniformizarea programului lucrătorilor din aparatul guvernamental, urmând ca acesta să se desfășoare de luni până vineri de la ora 8 la ora 16. Fiecare angajator are obligaţia de a respecta Codul Muncii, iar Guvernul, fiind el însuși angajator, își arată încă o dată lipsa de respect față de salariați.
Denisa Oana Pătrașcu, președinta Comisiei de Muncă și Coeziune Socială din cadrul TNL, atrage atenția că ”legea stabileşte, ca obligaţie corelativă, dreptul salariatului de a avea o pauză de masă care nu se include în programul de lucru, în condiţiile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern”.
Ca urmare a asumării răspunderii guvernului asupra Legii Dialogului Social, astăzi, nu mai avem contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel naţional. Acesta stabilea, până la 10 mai 2011, o durată minimă de 30 de minute pentru masă, dacă programul de lucru este mai lung de 6 ore. Dar prevederea legală se menține, astfel că angajatorul este obligat să introducă aceste reglementări în regulamentul intern şi să decaleze programul de lucru cu pauza de masă.
Se pare că noul guvern Ungureanu a preluat de la predecesorul guvern Boc elementele care l-au consacrat, inclusiv apetența pentru încălcarea legii.
Potrivit art.134 din Codul Muncii republicat:
(1) În cazurile în care durata zilnică a timpului de muncă este mai mare de 6 ore, salariații au dreptul la pauză de masă și la alte pauze, în condițiile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.
(2) Tinerii în vârstă de până la 18 ani beneficiază de o pauză de masă de cel puțin 30 de minute, în cazul în care durata zilnică a timpului de muncă este mai mare de 4 ore și jumătate.
(3) Pauzele, cu excepția dispozițiilor contrare din contractul colectiv de muncă aplicabil și din regulamentul intern, nu se vor include în durata zilnică normală a timpului de muncă.
Se pare că noul guvern Ungureanu a preluat de la predecesorul guvern Boc elementele care l-au consacrat, inclusiv apetența pentru încălcarea legii, se arată într-un comunicat al TNL Braşov. (A.M.)