Banca Naţională a României (BNR) a afişat astăzi un curs de referinţă de 4,4521 lei/euro şi 3,2944 lei/dolar. Cotaţiile monedei naţionale au deschis în jur de 4,45 lei/euro şi au variat aproape de acest nivel în prima oră de tranzacţionare a sesiunii locale de vineri, într-o piaţă calmă, spun dealerii. În debut, euro a fost cotat la 4,4470 - 4,4500 lei, în scădere faţă de nivelul de la finalul sesiunii de joi, când băncile au schimbat euro pentru 4,4530 - 4,4545 lei. În prima oră de tranzacţionare, rata de schimb a consemnat mişcări reduse, iar în jurul orei 10:15, operaţiunile se perfectau la 4,4490 - 4,4520 lei/euro. Ieri, BNR a anunţat un curs de referinţă de 4,4479 lei pentru un euro şi 3,3101 lei pentru un dolar.
SURSA: economica.net