Sari la conținut

Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui incendiu petrecut în noaptea de Ajun, care a distrus două case şi două grajduri dintr-un cartier piteştean, intervenţia pompierilor militari fiind îngreunată de lipsa hidranţilor, astupaţi după ultima asfaltare a străzilor din zonă. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, pentru lichidarea focului, la faţa locului au intervenit şase autospeciale, flăcările punând la un moment în pericol şi alte gospodarii, scrie Mediafax. Operaţiunea de stingere a incendiului, extrem de dificilă, a durat aproape două ore, în urma acestuia mai mult de zece persoane rămânând fără acoperiş deasupra capului. În urma incendiului, trei persoane au avut nevoie de îngrijirea medicilor, una dintre ele, intoxicată cu fum, fiind transportată cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti. Incendiul a fost stins, din primele date pompierii militari stabilind că incendiul ar fi fost provocat de un scurtcircuit.

Comentarii

Ultimă oră