O femeie în vârstă de 52 de ani din Iaşi a ajuns la spital, luni, cu mâna stângă într-o pungă, după ce şi-a amputat-o accidental cu un fierăstrău, scrie Mediafax. Accidentul a avut loc în cursul dimineţii, în timp ce femeia tăia lemne cu un fierăstrău. Ea a fost internată în stare gravă în secţia Copou a Spitalului "Sfântul Spiridon" din Iaşi. Pacienta a fost preluată rapid de medicii de urgenţă, apoi a fost transportată în sala de operaţii a clinicii de chirurgie reconstructivă, unde medicii vor încerca replantarea mâinii. El a precizat că prognosticul în acest caz rămâne extrem de rezervat din cauza severităţii leziunilor, dar şi a complicaţiilor posibile. (A.M.)