Sari la conținut

Tarifele de călătorie cu trenul şi cu metroul vor fi majorate prin ordin al ministrului Transporturilor, şi nu în funcţie de evoluţia inflaţiei, pentru a evită blocajul financiar al Metrorex şi CFR Călători, companie care are bugetată o creştere cu 10% a preţurilor.
Posibilitatea ca ministrul Transporturilor să modifice tarifele la cele două companii este inclusă într-un proiect de ordonanţa de urgenţă elaborat de Ministerul Transporturilor.
La finele anului 2009, CFR Călători a înregistrat pierderi cumulate din anii precedenţi în sumă de 745 milioane lei şi datorii restanţe către furnizori şi CFR SA care au crescut an de an, ajungând în anul 2010 la circa 550 milioane lei.
Tariful mediu pentru o călătorie cu trenul a fost anul trecut de 12,95 lei (reprezentând raportul dintre încasări şi numărul total de călători transportaţi), în timp ce costul mediu real pentru o călătorie a fost de circa 40,9 lei (reprezentând raportul dintre cheltuielile de exploatare şi numărul de călători transportaţi).
Cea mai recentă scumpire a biletelor la CFR Călători şi Metrorex a avut loc în septembrie 2010.
În scrisoarea de intenţie la acordul cu FMI se arată că Guvernul va permite CFR Călători să majoreze tarifele la biletele de tren pentru o mai bună acoperire a costurilor, în vederea eficientizării activităţii companiei.

Comentarii

Ultimă oră