În vederea efectuării recensământului populaţiei şi al locuinţelor, Autoritatea Naţională pentru Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) va trebui să transmită comisiilor de coordonare a activităţii de recenzare deciziile privind sectorizarea zonelor. „În judeţul Braşov vor exista peste 3.000 de sectoare. Media pe fiecare sector va fi de 80-85 de locuinţe. Va fi câte un coordonator pentru fiecare localitate în parte, iar la fiecare şapte sectoare va exista câte un recenzor-şef. Trebuie să avem grijă ca nici o locuinţă sau persoană să nu treacă nerecenzată. Cei care participă la recenzare vor fi instruiţi şi vor participa la o testare. Cei care nu se prezintă vor fi eliminaţi", a declarat directorul Direcţiei de Statistică Braşov, Ion Popescu.
Sistemul de plată al recenzorilor se va face pentru cel puţin 15 zile de activitatea efectivă, iar pentru fiecare zi se vor primi câte 50 de lei. Recenzorii-şefi şi coordonatorii vor primi aceeaşi sumă de bani pentru fiecare zi de lucru, cu diferenţa că unii vor lucra 18 zile, iar ceilalţi 21 de zile.