Sari la conținut

Bruxelles-ul a anunţat că pentru acest an vor fi peste 300 de posturi europene libere, cam la fel ca anul trecut. Se caută funcţionari, specialişti în IT, economie şi drept.  Ca noutăţi, se acceptă şi studenţii din ultimul an, iar testul poate fi dat în romană. Începătorii pleacă de la un salariu de 3.500 de euro. E nevoie de 315 de astfel de specialişti, informează cei din Comisia Europeană. Salariul mediu este, pentru cei fără experienţă, de 42.000 de euro net pe an. Pentru cei cu minimum şase ani de experienţă, până la 60.000 de euro. Depunerea actelor începe azi. Prima etapă a concursului, un test grilă, va fi supravegheată prin camere video chiar de la Bruxelles. Dacă trec de ea, concurenţii merg în "capitală" Uniunii Europene pentru un interviu. Cei mai buni nu vor avea nici măcar atunci garanţia că au fost angajaţi - vor fi doar trecuţi pe o lista de rezervă, de unde vor fi aleşi la un moment dat de instituţiile Comisiei Europene.

Comentarii

Ultimă oră