Sari la conținut

Istoricul Valentin Bodea a fost condus pe ultimul drum

Reputatul profesor de istorie braşovean, Valentin Bodea, a  fost condus pe ultimul drum de sute de oameni. El s-a stins din viaţă pe 22 ianuarie, la 70 de ani, după o viaţă dedicată educării generaţiilor tinere, în spiritul dragostei pentru neamul românesc. În ultimii douăzeci de ani a predat la Colegiul Naţional “Dr. Ioan Meșotă şi a fost profesor asociat la Universitatea Transilvania. La Colegiul Meşotă a fost arborat drapelul în bernă, în semn de omagiu adus profesorului Valentin Bodea, atât de mult iubit de meşotişti.


,,Întreaga suflare a meşotiştilor, de ieri şi de astăzi, este profund îndurerată, deoarece pare de neconceput şi de neacceptat să se stingă vocea gravă, expresivă, spiritul enciclopedic, patima pentru istoria neamului şi dăruirea pentru susţinerea acestui colegiu, adică Domnul Profesor Valentin Bodea” sunt cuvintele cu care meşotiştii şi-au luat rămas bun de la cel care le-a lăsat  moştenire monografia liceului.

Profesorul Valentin Bodea îşi dorea ca toţi elevii săi să ştie cine  a fost personalitatea al cărei nume îl poartă colegiul- profesorul doctor Ioan Meşotă. De aceea, fiecare generaţie de meşotişti îşi începea drumul cunoaşterii în liceu prin pelerinajul la mormântul lui Ioan Meşotă, unde cuvintele Profesorului Valentin Bodea răsunau grav şi imprimau responsabilitate în conştiinţa fiecăruia.

Profesorul a obţinut recunoaştere şi nenumărate distincţii pentru pregătirea elevilor la concursurile şi olimpiadele şcolare naţionale, orele Domniei Sale fiind prea scurte pentru elevii care-i sorbeau cuvintele, iar pauzele insuficiente pentru colegii cu care avea mereu discuţii interesante.
Profesorul Valentin Bodea a fost înmormântat la Cimitirul din strada Bisericii Române, lângă Teatrul de Operetă. (E.C.)

Comentarii

Ultimă oră