Sari la conținut

Istoricul fondurilor europene accesate de Compania Apa

Până în anul 2014, Compania Apa,  în calitate de operator regional în domeniul furnizării serviciilor de apă şi canalizare, va implementa cel mai amplu proiect de investiţii din istoria judeţului nostru, denumit „Reabilitarea şi extinderea sistemelor de apă şi canalizare în judeţul Braşov”.

Valoarea totală a investiţiilor ce urmează a fi realizate este de aproximativ 189 de milioane de euro adică 794.611.641 lei, fără TVA.
Cu sprijinul Consiliului Judeţean. Startul pentru acest mare proiect a fost dat încă din anul 2008, când specialiştii de la Consiliul Judeţean şi de la Compania Apa au elaborat primele studii şi documentaţii. Avizarea proiectului de către Ministerul Mediului şi ulterior aprobarea obţinută la nivelul Comisiei Europene au venit graţie strădaniilor conducerii Companiei Apa şi executivului Consiliului Judeţean, care au reuşit să depăşească piedicile de natură politicianistă puse în calea proiectului. Compania Apa este societatea braşoveană cu cea mai mare experienţă în domeniul atragerii fondurilor europene destinate investiţiilor.
Un scurt istoric. Prima investiţie majoră a Companiei Apa s-a derulat în cadrul Programului LSIF (Facilităţi pe Scară Largă pentru Infrastructură) şi a avut valoarea de 3,54 milioane de euro. Proiectul a soluţionat problema apelor uzate din localităţile Hărman şi Sânpetru care nu dispuneau de servicii de canalizare. Tratarea apelor uzate provenite din aceste localităţi se realizează în Staţia de epurare Braşov, care are capacitatea necesară de tratare a apei uzate, inclusiv din această zonă. Demersurile pentru accesarea banilor au fost realizate de Compania Apa în colaborare cu Consiliul Judeţean.
Investiţie la bazinul din Târlung. În cadrul Măsurii ISPA, municipiul Braşov a beneciat de un amplu proiect de investiţii pe care Compania Apa l-a derulat începând cu anul 2002. Valoarea lui a fost de 52,8 milioane de euro (cu o cofinanţare asigurată dintr-un credit BERD cu garanţia Consiliului Judeţean). Proiectul a avut mai multe componente: reabilitarea Uzinei de Apă Târlung (valoarea contractului a fost de 16.531.488,64 Euro); reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare (cu o valoare de 15.950.476,91 Euro); distribuţia eficientă a debitului suplimentar de apă tratat în Uzina de apă Târlung şi reabilitarea reţelelor de apă din cartierul Timiş-Triaj (contract în valoare de 3.140.264,4 euro); reabilitarea şi extinderea Colectorului „I” de canalizare (cu o valoare de 10.519.210,15 euro); asistenţă tehnică şi supervizare.
Beneficii majore. Prin implementarea Măsurii ISPA, beneficiile pentru mediul înconjurător şi pentru populaţie au fost considerabile: tratarea apei potabile conform Directivei Cadru a Apei 98/83/EEC; automatizarea completă a procesului de tratare; noi aducţiuni şi modernizarea staţiilor de pompare; creşterea numărului de utilizatori deserviţi; creşterea eficienţei economico-financiare prin reducerea costurilor la energia electrică; reabilitarea şi extinderea reţelei de distribuţie; reducerea riscurilor de contaminare a apei potabile; contorizarea unui număr mare de abonaţi; realizarea colectoarelor de canalizare; creşterea capacităţii de transport a apei reziduale; eliminarea riscurilor de inundaţii în timpul precipitaţiilor abundente.

Comentarii

Ultimă oră