Sari la conținut

Investiţii pentru reţelele de apă şi canalizare din judeţ

De la bugetul local al comunei Vulcan vor fi alocate fonduri de peste 200.000 de lei din bugetul local (fără TVA) pentru proiectarea şi extinderea sistemului de alimentare cu apă. Potrivit reprezentanţilor Primăriei Vulcan este vizată extinderea reţelelor în zona de intrare în localitate dinspre Cristian, perimetru pentru care există un plan urbanistic zonal aprobat. Acesta cuprinde şi construcţia unui ansamblu rezidenţial de 73 locuinţe. Amplasarea în zonă va permite deplasarea cu uşurinţă spre  DN 73 (pe ruta Braşov–Piteşti), fără ca traficul să afecteze desfăşurarea activităţii zilnice a comunei şi fără să afecteze drumurile din interiorul localităţii.

Investiţii şi la Codlea şi Moieciu. Reţelele de distribuţie a sistemului de canalizare din localităţile Codlea şi Moieciu vor intra în perioada următoare într-un amplu proces de reabilitare şi extindere. Valoarea estimată a lucrărilor este de aproape 33 de milioane de lei (fără TVA), finanţarea fiind asigurată din fonduri comunitare. Compania Apa Braşov a publicat recent pe SEAP anunţul de participare privind atribuirea contractului. La Codlea, lucrările vor viza înlocuiri şi extinderi la reţelele de distribuţie a apei pe o distanţă de aproximativ 19 km. Staţiile de pompare a apei uzate vor fi, de asemenea, înlocuite, fiind prevăzută şi extinderea sistemului de canalizare cu aproximativ 13 km. La Moieciu sunt prevăzute reabilitări pe aproximativ 14,5 km. Sunt prevăzute construcţiile a două noi staţii de ridicare a presiunii în reţeaua de apă potabilă şi extinderea reţelei de canalizare pe aproximativ 21 km. De asemenea, se vor construi trei noi staţii de pompare a apei uzate menajere.

Comentarii

Ultimă oră