Sari la conținut

Investiţii de 189 de milioane de euro la Compania Apa

Cel mai mare grant primit de vreo administraţie publică din România. Braşovul se menţine de ani buni în fruntea judeţelor care au accesat bani europeni pentru dezvoltarea infrastructurii.

Până în anul 2014, Compania Apa,  în calitate de operator regional în domeniul furnizării serviciilor de apă şi canalizare, va implementa cel mai amplu proiect de investiţii din istoria judeţului nostru, denumit „Reabilitarea şi extinderea sistemelor de apă şi canalizare în judeţul Braşov”. Valoarea totală a investiţiilor ce urmează a fi realizate este de aproximativ 189 de milioane de euro adică 794.611.641 lei, fără TVA.
Reabilitarea staţiei din Braşov. În cadrul proiectului se vor realiza următoarele tipuri de lucrări:
- Asistenţă tehnică pentru managementul proiectului/implementare, cu un buget estimativ de 20,1 milioane de lei, pentru care se va organiza procedură de achiziţie publică în luna iunie 2011;
-Asistenţă tehnică pentru supervizarea lucrărilor, în valoare de 17.807.352,26 lei, contract semnat cu firma INOCSA INGENIERIA Spania S.L., progres de 8,79% raportat la luna mai 2011;
- Reabilitarea Staţiei de Epurare Braşov, în valoare de 69.835.339,05 lei, contract semnat cu firma S.C. Hidroconstrucţia Bucureşti, ordin de începere a lucrărilor 12 aprilie 2011;
Înfiinţare de staţii noi. - Staţie de Epurare Nouă la Feldioara, în valoare de 53.760.703,55 lei, contract semnat cu firma S.C. Hidroconstrucţia Bucureşti, lucrări de proiectare (progres 90%), lucrări pregătitoare pentru organizarea şantierului, progres fizic 14,21%;
-Reabilitarea Staţiilor de tratare a apei potabile din Codlea, Moeciu şi Bogata-Rupea, în valoare de 28,3 milioane de lei. Este încheiată perioada de evaluare, contractul urmează a fi semnat;
- Staţie de Epurare Nouă la Hoghiz, în valoare de 15.773.540 lei, contract semnat cu firma Alpine Bau GmbH Austria, progres în proiectare 15% datorat elaborării documentaţiei pentru PUZ;
Nicio localitate omisă. Extinderea Staţiei de Epurare Lunca Câlnicului (linia 2) pentru Aglomerarea Prejmer şi o nouă Staţie de Epurare în Moeciu, contract semnat cu S.C. Morani Impex SRL, în valoare de 11.368.499,75 lei, progres în proiectare de 20%;
-Alimentare cu apă potabilă Sânpetru – Bod, contract finalizat în 2008, în valoare de 2.348.551 lei;
- Extinderea şi reabilitarea conductei de alimentare cu apă potabilă Braşov – Săcele, cu un buget estimativ de 108,5 milioane de lei, pentru care se va organiza procedura de achiziţie publică în luna septembrie 2011;
-Colectoare noi Ghimbav – Staţia de Epurare Braşov – Staţia de Epurare Feldioara, Codlea – Staţia de Epurare Feldioara şi conducta de alimentare nouă în Stupini – Feldioara, cu un buget estimativ de 98,4 milioane de lei pentru care se va organiza procedura de achiziţie publică în luna iunie 2011;
Reţele de apă extinse. În cadrul acestui proiect se mai are în vedere extinderea si reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare în Braşov, Sânpetru şi Hărman, cu un buget estimativ de 92,8 milioane de lei pentru care se va organiza procedura de achiziţie publică în luna august 2011;
-Extinderea şi reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare în Codlea şi Moeciu, cu un buget estimativ de 55,6 milioane de lei pentru care se va organiza procedura de achiziţie publică în luna iulie 2011;
- Extinderea şi reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare în Aglomerările Rupea şi Prejmer, cu un buget estimativ de 66,3 milioane de lei; pentru acest contract se va relua procedura de evaluare, prima fiind anulată;
-Auditul proiectului, contract semnat cu ROM CONT EXPERT SRL, în valoare de 180.000 lei, cu un progres fizic de 20% dat de livrarea rapoartelor de constatări factuale.

Comentarii

Ultimă oră