Un parteneriat privat aduce la poalele Tâmpei o investiţie de peste 1 milion de euro. Banii puşi la bătaie de două firme private au avut ca scop realizarea unei staţii de sortare a deşeurilor cu scopul de a valorifica atât energetic, cât şi material deşeurile urbane. Staţia de sortare abia inaugurată azi la Braşov va avea o capacitate de prelucrare de 30 de mii de tone de gunoi anual şi va crea 100 de locuri de muncă. La funcţionare în capacitate maximă echipamentele staţiei de sortare vor putea fi exploatate în 3 schimburi, sortarea deşeurilor fiind mixtă: atât automată cât şi manuală. „În urma sortării rezultă trei fracţii. Una care se valorifica material, undeva până la 10%, deşeuri care sunt trimise la fabrici din România. Partea a II- a, deşeurile valorificate energetic prin co-procesare”, a spus Bogdan Constantinescu, director comercial firmă colectoare. Adică 40% dintre acestea vor ajunge la o altă fabrică din judeţul nostru. La inaugurare au participat şi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi nu numai. „În primul rând vreau să felicit cele două firme private pentru asociere şi parteneriatul pe baza căruia au reuşit să facă acest proiect pentru judeţul Braşov. Acest proiect se integrează în acest sistem de gestionare integrată a deşeurilor din Judeţul Braşov pe care Consiliul Judeţean l-a planificat şi pe care l-a redactat într-un master plan”, a spus Attila Kovacs vicepreşedinte Consiliul Judeţean Braşov. Ultima parte rezultată de pe linia de sortare, adică 50 % din deşeuri, nu se poate însă valorifica urmând a fi transportată la depozitul ecologic din Braşov.(S.F.)