În cursul nopţii de vineri spre sâmbătă s-au desfăşurat lucrări de înlocuire a celui mai solicitat macaz din Gara de Nord, macaz care permite circulaţia a peste 80 la sută din trenurile care intră şi ies din Bucureşti Nord.
Aproape 10 ore de întârzieri. Din cauza neterminării la timp a lucrărilor, până la ora 7.45, 15 trenuri au înregistrat în total întârzieri de 580 de minute. Cele mai multe trenuri afectate de întârzieri au fost cele de pe ruta Braşov. Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA şi-a cerut scuze pasagerilor pentru disconfortul creat şi a anunţat că directorul Sucursalei Regionale de Căi Ferate Bucureşti a CFR SA, Gavrilă Mănăilă a fost demis din funcţie, iar atribuţiile acestuia au fost preluate de Laurenţiu Maraloi.
Cu ce a greşit. „Motivele demiterii sunt organizarea necorespunzătoare a lucrărilor de întreţinere şi reparaţii din staţia Bucureşti Nord, nerespectarea dispoziţiilor care prevedeau fluidizarea traficului feroviar în week-end-ul de 1 mai şi coordonarea defectuoasă a lucrărilor de reparaţii programate în Gara de Nord, ceea ce a dus la pertubarea traficului de călători”, precizează, într-un comunicat al CN CFR.