Cel mai frumos lucru în concediu este că nu trebuie să răsfoiesc presa. De obicei, ordinea e următoarea: site-uri de ştiri, site-urile principalelor cotidiene şi unul sau două tabloide nenorocite, niciodată mai mult. Acestea din urmă, într-o pornire destul de masochistă de a măsura gradul de inepţie la care au ajuns cotele... Altfel, parcă nu eşti pus în gardă suficient şi s-ar putea să te trezeşti într-o zi că distanţa între două perechi de silicoane s-a micşorat considerabil, generând munţi de cauze şi efecte cu care nu eşti familiarizat câtuşi de puţin. După ce am citit, ascultat, vizionat toată ziua prelegeri şi flash-uri despre virusul A(H1N1), după ce am găsit câţiva nervi mai odihniţi pentru fragmente video despre secrete şi conspiraţii, constat cu bucurie netrucată că nu-mi vine nici să râd, nici să plâng, nici să fac spume la gură, nici să bombardez populaţia cu editoriale panicarde sau, dimpotrivă, la mişto despre sus-numita făcătură. O făcătură pe bune. În principiu, dacă mai eşti în stare să-ţi tragi palme singur, ca să-ţi pui în ordine limitatele cunoştinţe şi percepţii despre univers (sau măcar despre cartierul în care locuieşti), încă te afli pe drumul cel bun. Încearcă să te păstrezi pe linia de plutire. Aş putea adăuga un „Hai, curaj!”, deşi e ruşinos să faci asta într-o rubrică atât de serioasă. În jurul tău, o lume cultivată dar cam mitocană, o lume fatalistă dar cam uşuratică, o lume politically correct dar cam nebună. Uneori ne place să ne lăudăm cu nebunia noastră de artişti, alteori, cu luciditatea noastră de intelectuali. În funcţie de circumstanţe şi anturaj, fiecare dintre cele două poate fi în favoarea sau în dezavantajul nostru. Ceea ce contează în esenţă este: la ce ne raportăm eul împreună cu trăirile şi gândurile necenzurate. Într-o formulare mai puţin îmbârligată: cât Dumnezeu a rămas în noi. Ne putem imagina că e cu un picior în groapă asemeni copiilor bezmetici şi nerecunoscători pe care i-a creat. Ne putem imagina că şi-a întors spatele şi acum ne paşte o moarte lentă, dureroasă. Sau că pur şi simplu e un moşneag bătut în cap, care nu înţelege că ne dorim să ne fie mai uşor, mereu mai uşor. Că agenda noastră zilnică e plină de campanii electorale greţoase, crize politice, economice şi de identitate, gripe porcine şi foame concretă. Sau ne putem imagina că repetăm aceleaşi greşeli de când lumea iar sensurile se amestecă şi se răstoarnă până la delir. Hai, curaj!
Alina Bârsan
