Sari la conținut

Inflaţia lunară aproape că s-a dublat în luna februarie, faţă de luna ianuarie. Preţurile de consum au crescut cu 0,64% în februarie faţă de luna precedentă, a anunţat Institutul Naţional de Statistică (INS), într-un comunicat. În ianuarie faţă de decembrie, am avut o inflaţie de 0,36%. Astfel, doar în primele două luni ale anului am acumulat deja o inflaţie de 1%. Cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat la alimente. Astfel, preţurile au crescut, în medie, cu 1,21% într-o singură lună. Capul de afiş a fost ţinut de ouă, cu 12,7%, urmate de alte legume şi conserve de legume (6,2%) şi de cartofi (5,72%). Totodată, în februarie faţă de prima lună a acestui an, fructele proaspete s-au scumpit cu 4,76%, citricele – cu 4,47%, iar laptele de vacă a cunoscut un avans de preţ de 1,66%, dupa cum anunta evz.ro.

Comentarii

Ultimă oră