Sari la conținut

Încep lucrările la primul complex din România dedicat sporturilor urbane, construit sub un pasaj

Sursă foto: Primăria Brașov

Complexul va fi amenajat sub pasajul Fartec, pe o suprafață de 10.000 de metri pătrați, devenind unul dintre cele mai mari din România. Constructorul are la dispoziție 14 luni pentru a finaliza amenajarea celor trei parcuri tematice: Pump track, jump track și street park.

Primăria Brașov face un pas important în dezvoltarea infrastructurii dedicate sporturilor urbane, construind unul dintre cele mai mari parcuri de acest gen din România, primul amenajat sub un pasaj sau pod. Complexul, ce va fi amplasat sub pasajul Fartec pe o suprafață de 10.000 de metri pătrați, utilizează elementele infrastructurii rutiere în cadrul parcului.

Acest proiect reprezintă și o premieră în modul de realizare, fiind inițiat și susținut activ de brașovenii pasionați de sporturi urbane, care au participat voluntar la realizarea conceptului, studiului de fezabilitate și proiectului tehnic.

Municipalitatea intenționează să deschidă primul parc, cel de pump-track, până la sfârșitul acestui an. Primarul Allen Coliban a declarat: „Am început șantierul pentru unul dintre cele mai mari parcuri pentru sporturi urbane din România. Prima zonă, cea dedicată pump-track-ului, va fi gata în acest an, estimăm luna septembrie. Va avea dotări pentru utilizare pe timp de noapte, cu iluminat nocturn, gradene și multe spații de relaxare. Proiectul a fost cerut de comunitatea brașoveană, tinerii strângând mii de semnături pentru acest parc. Proiectarea s-a realizat cu cei mai buni practicanți și proiectanți din România. Zona nefolosită sub podul Fartec va deveni un ansamblu de sport și recreere, completând terenurile de sport existente.”

Sursă foto: Primăria Brașov

Constructorul, S.C. Sport Play Systems SRL, are la dispoziție 14 luni pentru a finaliza amenajarea celor trei zone tematice: Pump track, Jump track și Street park. Mihai Balas, managerul Sport Play Systems, a explicat: „Este primul complex de skatepark, Jump Park și Street park construit sub un pod. Skatepark-ul este compus din trei amplasamente: zona A, pentru pump-track; zona B, pentru bicicliști profesioniști cu un ball și un jump park; și zona C, un streetpark dedicat skaterilor. Vom începe cu lucrările de infrastructură pentru zona pump-track, urmate de celelalte zone.”

Christoph Baier, un practicant activ implicat în proiect, a subliniat importanța acestui parc pentru brașoveni: „Este foarte important că se construiește acest parc, deoarece va stimula enorm progresul în sporturile urbane. M-am implicat în design și la toate întâlnirile, având experiență de 20 de ani în acest domeniu și fiind constructorul celui mai mare skatepark indoor din țară.”

Sursă foto: Primăria Brașov

Descriere investiție

Pump Track

Sub capătul de sud al pasajelor ce continuă Bulevardul Griviței, se va amenaja un parc sportiv de tip Pump Track pe o suprafață de aproximativ 2.500 de metri pătrați. Acest traseu este un model de circuit popular printre practicanții sporturilor urbane, caracterizat de o serie de denivelări la nivelul suprafeței orizontale.

Dotările propuse includ gradene pentru a oferi o imagine de la înălțime asupra circuitului, alei pietonale, un grup sanitar cu autocurățare și o cișmea. Spațiul va fi echipat cu un sistem integrat de supraveghere video și conexiune Wi-Fi. De asemenea, vor fi realizate parcări pentru biciclete, un dulap de reparații/service și un panou care să ofere instrucțiuni de utilizare a zonelor sportive.

Sursă foto: Primăria Brașov

Jump Park

Sub capătul de nord al pasajelor care continuă Bulevardul Griviței, se propune amenajarea unui parc sportiv de tip Jump Park pe o suprafață de aproximativ 5.000 de mp. Acest parc va include două elemente distincte, cu grade diferite de dificultate: un circuit continuu de planuri înclinate și o zonă de sărituri. De asemenea, parcul va beneficia de aceleași dotări ca zona de Pump Track, cu adiția unei fântâni arteziene amplasate la nivelul solului.

Street Park

Sub capătul de vest al pasajului Independenței, se propune amenajarea unui parc sportiv de tip STREET PARK pe o suprafață de aproximativ 2.700 mp. Acest parc se va întinde pe o lungime de aproape 80 de metri liniari și va include diverse elemente urbane specifice, cum ar fi scări, platforme cu rampe și țevi, similare celor întâlnite în oraș.

De asemenea, va fi amplasată o tribună cu dublă orientare, atât spre parcul sportiv, cât și spre o zonă verde generoasă, care poate fi dezvoltată ulterior pentru funcții comunitare. Tribuna va putea fi utilizată atât pentru competiții sportive viitoare, cât și pentru activități zilnice de către vizitatori și spectatori.

Dotările parcului vor fi similare cu cele ale celorlalte două parcuri.

Pentru a extinde perioada de utilizare și a asigura condiții de siguranță maximă, întregul circuit sportiv va fi iluminat pe timp de noapte cu 496 de corpuri de iluminat tip LED. De asemenea, spațiul va beneficia de un sistem integrat de supraveghere video și conexiune Wi-Fi la internet.

Sursă foto: Primăria Brașov

Comentarii

Ultimă oră