Sari la conținut

Incendiul izbucnit, aseară, la Biserica Sfântul Pantelimon din Capitală a fost stins aproape de miezul nopţii, după aproximativ trei ore de intervenţii, scrie Mediafax. În urma incendiului s-a prăbuşit o parte considerabilă din turla bisericii, căzând şi candelabrul. Totodată, focul, dar şi apa cu care s-a intervenit pentru stingerea flăcărilor, au distrus şi picturile. ISU Bucureşti a acţionat pentru stingerea incendiului cu şase autospeciale cu apă şi spumă, două autoscări mecanice, două echipaje de descarcerare şi unul de prim ajutor. În urma incendiului nu au fost înregistrate victime. Preoţii şi enoriaşii au reuşit să scoată icoanele din biserică. (A.M.)

Comentarii

Ultimă oră