Un incendiu puternic a izbucnit, în noaptea de joi spre vineri, la o anexă a Schitului Soveja, din judeţul Vrancea, scrie Mediafax. Există riscul ca flăcările să se extindă şi la biserica aflată la aproximativ 20 de metri de focar. Incendiul a izbucnit la o anexă a schitului Soveja, iar în clădirea cuprinsă de incendiu erau sala de mese, chiliile măicuţelor, dar şi centrala termică. Flăcările au fost observate de oamenii din zonă, în jurul orei 22.00. Pentru stingerea incendiului au intervenit pompierii militari de la Focşani şi voluntari din localitatea Câmpuri. Din primele informaţii, se pare că măicuţele au gătit pentru credincioşi, având în vedere că vineri mulţi oameni şi-au programat să asiste la slujba religioasă. În prezent, pompierii fac cercetări pentru a stabili cauza exactă a incendiului. (A.M.)