Un incendiu a izbucnit aseară la un complex comercial din municipiul Topliţa, judeţul Harghita. Focul a distrus acoperişul şi mansarda acestuia şi a provocat degradarea mai multor magazine. Pagubele sunt estimate la aproximativ 500.000 de lei, scrie Mediafax. La locul incendiului s-au deplasat două echipaje de pompieri cu două autospeciale cu apă şi spumă, pompierii constatând că acoperişul şi mansarda complexului comercial erau cuprinse de flăcări. În sprijinul pompierilor au sosit o autospecială din Gheorgheni şi una din Corbu. Intervenţia a fost deosebit de dificilă din cauza temperaturilor extrem de scăzute - minus 20 de grade Celsius - care au făcut ca hidranţii să îngheţe. A intervenit o echipă a ISU Harghita cu o motopompă de mare capacitate, pentru a putea alimenta autospecialele cu apă din pârâul Vale, însă şi acesta era îngheţat. Ca urmare, autospecialele s-au alimentat de la un hidrant aflat la aproximativ 400 de metri de locul incendiului. În cele din urmă pompierii au reuşit să lichideze incendiul în care au ars mansarda din lemn şi acoperişul complexului, pe o suprafaţă de aproximativ 120 de metri pătraţi, o casă de marcat, un solar de bronzat şi mobilierul. În urma intervenţiei pompierilor, apa a degradat mai multe spaţii comerciale şi mărfuri. Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric produs de un cablu electric neizolat corespunzător, de la solar. (A.M.)