Poliţiştii au reuşit să identifice pe autorul incendierii a două autoturisme, parcate pe strada Învăţătorilor, din municipiul Braşov. Fapta s-a petrecut în seara zilei de 19 martie. Suspectul este un tânăr din Braşov în vârstă de 20 de ani. În urma cercetărilor efectuate poliţiştii au stabilit că tânărul aflat în stare de ebrietate şi din cauză că era certat cu proprietarul unuia dintre autoturisme a dorit să se răzbune dându-i foc la maşină. Iniţial a spart cu un ciocan geamurile autoturismului după care i-a dat foc folosind o cârpă îmbibată cu amestec de benzină şi ulei. Însă flacăra fiind prea puternică s-a extins şi la autoturismul parcat alături. Maşinile au fost distruse în proporţie de 90, respectiv 50 %, cauzându-se un prejudiciu total de 20.000 lei. Pentru fapta sa braşoveanul riscă acum închisoare fiind acuzat de săvârşirea infracţiunilor de distrugere prin incendiere şi distrugere prin incendiere din culpă. Judecătorii au decis să fie cercetat în stare de libertate.