Sari la conținut

Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Braşov a colectat în prima lună a anului 202,162 milioane lei, cu cca. 5% mai mult în comparaţie cu veniturile realizate în aceeaşi perioadă a anului 2010, când în bugetul consolidat de stat au intrat 191,632 milioane lei. Totuşi, luna trecută au crescut numai încasările din TVA (31,15%), de la 65,024 milioane lei în ianuarie 2010 la 85,928 milioane lei, şi accize (62,53%), de la 0,091 milioane lei la 0,149 milioane lei, ceea ce înseamnă că bugetul s-a alimentat doar din consumul de bunuri şi servicii.

Scăderi pe toată linia. În rest, doar scăderi. Valoarea sumelor colectate luna trecută din impozitul pe profit a scăzut cu mai mult de jumătate faţă de suma raportată la finele lui ianuarie 2010, de la 11,8 milioane lei la 5,8 milioane lei. Diferenţe mai mici au fost înregistrate în cazul încasărilor din impozitul pe venit, 39,29 milioane de lei, luna trecută, faţă de 40,14 milioane lei în ianuarie 2010, şi a celor din categoria alte venituri, 11 milioane lei faţă de 13 milioane lei. La bugetul asigurărilor sociale de stat veniturile au fost de numai 52,349 milioane lei, faţă de 61,1 milioane lei în ianuarie 2010 (-14%), la Fondul naţional unic al asigurărilor de sănătate veniturile au fost de numai 20,92 milioane lei faţă de 24,17 milioane lei în perioada similară a anului trecut (-13,5%), iar la bugetul asigurărilor de şomaj au fost colectate 2,184 milioane lei, sumă puţin mai mică faţă de cea aferentă lui ianuarie 2010.

Comentarii

Ultimă oră