Baschetbalistele de la Olimpia CSU Brașov vor să continue seria de victorii din acest an și în etapa a XIX-a a Ligii Naționale de baschet feminin. Miercuri, de la ora 14.00, fetele antrenate de Dan Calancea și Nenad Marinkovic evoluează în deplasare în compania formației SCM Craiova. Înaintea partidei de la Craiova, „olimpicele” ocupă poziția a șasea în clasament cu 29 de puncte, în timp ce oltencele sunt pe locul 12 cu 21 de puncte. Trupa din Craiova s-a întărit înainte de retur și a avut evoluții apreciate în acest an. Cu toate acestea, Jones și compania pornesc ca favorite în jocul de astăzi. „Trebuie să continuăm să jucăm la același nivel ca până acum. Nu avem voie să subestimăm formația din Craiova care s-a întărit în această pauză competițională și care a avut meciuri reușite în acest an. Cu siguranță suntem favoriți la acest meci și trebuie să câștigăm. Este foarte important ca fetele să rămână concentrate după Victoria cu Târgu Mureș și să dea totul la Craiova. Nu va fi un meci ușor”, a declarat antrenorul „olimpicelor”, Dan Calancea.
Încă un test pentru „olimpice”