Bigoţii care deja sunt inflamaţi pot sta liniştiţi, titlul e traducerea (şi adaptarea) unei expresii de la care se credea că vine AC/DC, Avanti Cristo/ Dopo Cristo.
De fiecare dată când bifez ceva ce-mi doresc de foarte multă vreme am tendinţa de a spune „acum pot muri liniştit, am...”. Bineînţeles că nu-mi doresc să mor, însă duminică noaptea, în sinea mea, mi-am repetat din nou prostioara asta: văzusem AC/DC în România, după vreo 20 de ani de aşteptare. Cu toate astea, cred că m-aş putea considera un privilegiat, între cei 60.000 de spectatori erau oameni care-i aşteptau nu de 20 de ani, ci de o viaţă.
Întotdeauna am susţinut că, în România, principala problemă este educaţia, sau, mai degrabă, lipsa ei. Dacă în America sau prin Europa, orice camionagiu ascultă AC/DC sau Rolling Stones, pe la noi sunt privite ca formaţii de „elită”, pentru cititorii Dilemei Vechi sau fanii filmului european ce tratează drama ambiguităţii sexuale. În spiritul afirmaţiei anterioare, mi-aş fi dorit ca la AC/DC să fie cu vreo 58.000 mai puţini spectatori. Mi-ar fi plăcut să nu vină piţipoancele pe tocuri, „vedetele” care până acum 3 zile nu aveau niciun CD cu AC/DC, familioanele de moldoveni metalişti, treningarii sau neamurile proaste dotate din plin cu burtoace proeminente. Şi mi-aş fi dorit nişte organizatori ceva mai inteligenţi, care să interzică berea în perimetrul arenei. Cum mârlanul găseşte propice orice eveniment, fie el nuntă, botez, concert sau parastas pentru a bea bere, berea va sta la originea tuturor problemelor unui concert. Nu-i dai ghiolbanului bere, stă cuminte, n-are ce micţiona, deci nu face coadă la buda ecologică şi nici nu se vaită că organizarea a fost de rahat.
Altminteri, timp de două ore, AC/DC au ţinut multora, şi mă includ aici, de foame, de sete sau de frig, au şters personaje ca Băse, Boc, Udrea, Iliescu, Bianca lui Bote. Am văzut bătrâni fericiţi timp de două ceasuri în care au uitat de infamul 15%, am văzut şi tineri care-şi aduseseră ţâncii de 7-8 ani, pentru a-i obişnui de mici să fie exigenţi cu ei înşişi şi mă gândeam că pentru ei nu m-aş lăsa niciodată de radio, adevăratul radio. For those about to rock...we salute you!
de Mihai Băra
