Sari la conținut
in-19-si-22-octombrie-nu-se-da-examen

Proba teoretică pentru obţinerea permisului auto, eliberarea permiselor de conducere, a certificatelor de înmatriculare şi a autorizaţiilor provizorii de circulaţie vor fi suspendate în 19 şi 22 octombrie, pentru punerea în funcţiune a unor aplicaţii informatice necesare modernizării sistemului naţional de emitere şi evidenţă a permiselor de conducere, anunţă Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, conform Mediafax. Prima fază se va încheia până la sfârşitul acestui an şi va duce la simplificarea formalităţilor necesare preschimbării permiselor de conducere. De asemenea, într-o etapă viitoare va fi posibilă şi încasarea contravalorii documentelor emise la ghişeele serviciilor publice comunitare judeţene. Din cauza gradului de complexitate şi a volumului operaţiunilor informatice necesare modernizării, precum şi pentru asigurarea corectitudinii preluării bazelor de date deja existente, în 19 şi 22 octombrie nu se vor putea emite permise de conducere, certificate de înmatriculare sau dovezi înlocuitoare ale acestora, autorizaţii provizorii de circulaţie sau plăci cu numere de înmatriculare. Modernizarea în totalitate a Sistemului informatic naţional se va finaliza în primul semestru al anului viitor, când vor fi puse în funcţiune şi aplicaţiile referitoare la evidenţa vehiculelor înmatriculate.

Comentarii

Ultimă oră