Bătrânii care au o pensie mai mare de 1000 de lei nu vor avea mai mulţi bani, ci, paradoxal, pentru că vor plăti mai mult la Sănătate, vor da mai puţin Fiscului. Până acum, plăteau la Sănătate vârstnicii cu pensii de peste 1.000 de lei, dar se calcula 5,5% doar din suma care depăşea 1.000 lei. Acum, acestora li se va calcula contribuţia la toată pensia, dar plafonul de deducere pentru impozit rămâne la 1.000 lei, aplicându-se procentajul de 16%, pentru diferenţă.
Se schimbă modul de calcul. Astfel, apar situaţii în care pensionarul nu mai plăteşte deloc impozit pe venit, la Braşov fiind câteva sute în această situaţie. Pentru ceilalţi, circa 50.000 de vârstnici, CJP va reţine şi vira mai mult cu 55 de lei, de fiecare, către FNUASS, dar mai puţin Fiscului. Cum este posibil? În cazul pensiilor de peste 1.000 de lei se schimbă total modul de calcul. Astfel, întâi se aplică procentajul de 5,5% la întreaga pensie. Apoi, după scăderea sumei cuvenite drept contribuţie la sănătate se calculează impozitul pe venit de 16% la suma care mai depăşeşte 1.000 de lei. „Dacă pensia persoanei respective scade sub 1.000 de lei după calculul contribuţiei la sănătate, atunci acestei persoane nu i se mai reţine impozit pe venit”, a explicat Mihail Tarbă, directorul Casei de Pensii Braşov.
Exemplu de calcul. De exemplu, unui vârstnic cu pensie de 1.100 de lei, i se reţineau, în decembrie 2010, 5,5 lei pentru Sănătate (5,5% din cei 100 de lei peste 1.000 de lei), după care i se aplicau 16% pentru diferenţa de 94,5 lei, virându-se 15,12 lei bugetului de stat. Acum, aceluiaşi pensionar i se reţin 60,5 lei, contribuţie la Sănătate, care se scad din pensia tot de 1.100 de lei, rezultând 1.039,5 lei. Cota de 16% drept impozit pe venit se aplică pe cei 39,5 lei peste plafonul de deducere, astfel că suma datorată Fiscului ajunge la doar 6,32 lei.
De 7 ori mai mulţi bani de la pensionarii braşoveni. Marele câştigător este în acest caz Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS), care va lua de la cei cu pensii de peste 1.000 de lei câte 55 de lei în plus pe lună, pe lângă banii pe care îi ia, din ianuarie, de la cei cu pensii de peste 740 de lei. În total, vor fi 87.894 de pensionari. Din estimări, pensionarii braşoveni vor da lunar CASJ aproape şase milioane de lei.