Consiliul Judeţean Suceava a primit în 2011 aproape 80 de milioane de euro de la Guvern, şi asta pentru că preşedintele acestuia, Gheorghe Flutur, este din PDL.
Bugetul este de patruzeci de ori mai mare decât cel alocat în acest an Consiliului Judeţean Braşov. „Criteriile au fost clar politice. Este un abuz cum nu s-a mai săvârşit în ultimii 20 de ani în România. E o bătaie de joc la adresa românilor care nu sunt pedelişti sau nu se află sub administraţii pedeliste. S-au creat nişte discrepanţe enorme. Sunt judeţe ca Suceava care primesc într-un singur an 80 de milioane de euro pentru drumuri. Şi a mai primit înainte încă 10 milioane de euro. Iar Braşovul primeşte într-un an doar 2 milioane de euro” a declarat Aristotel Căncescu, preşedintele CJ Braşov. Situaţia nu e singulară la Braşov. Multe alte judeţe şi primării din ţară au primit fonduri foarte mici din simplul motiv că nu fac parte din partidul de guvernământ.
5 ani de criză. În plus anunţul că România a ieşit din recesiune este departe de a fi adevărat. Cel puţin asta susţin social democraţii care spun că cifrele reale arată cu totul altceva. „Ieşirea din recesiune nu înseamnă că România a ieşit şi din criză. Aceasta presupune între 3 şi 5 ani. Au trecut 3 ani, deci mai avem destui ani de criză” a precizat Constantin Niţă, preşedintele PSD Braşov. Un lucru este cert, măsurile luate de actualul guvern nu au făcut altceva decât să scadă nivelul de trai al românilor, iar în viziunea liberalilor şi a social democraţilor, criza va continua.