Majoritatea localnicilor din Deveselu abia aşteaptă sosirea soldaţilor americani. Oamenii visează deja la o slujbă, iar comercianţii vor să-i vadă pe soldaţi trecând pragul prăvăliilor. Cei mai mulţi oameni din Deveselu speră ca ridicarea scutului antirachetă în apropierea localităţii să aducă un val de angajări printre muncitori. Unii cred însă că venirea americanilor ar putea aduce pericolul terorist asupra comunităţii. Şi la cârciuma din localitate părerile sunt împărţite. Cert este ca militarii americani vor face cunoştinţă şi cu ospitalitatea românească. Primarul din Deveselu este încântat de venirea americanilor şi a observat imediat oportunităţile pentru localnici. Până la venirea soldaţilor americani, oamenii isi pun la punct cunoştinţele de limba engleză.