Exodul moldovenilor a inceput in perioada interbelica, a atins cote biblice sub Ceausescu si nu s-a incheiat cu totul nici astazi. La inceputul secolului, Brasovul era un tirg sasesc, cu cateva mii de locuitori. Acum este un oras cu 280.000 de suflete.
Primul val: chemarea marilor uzine
Dupa primul Razboi Mondial, populatia Brasovului a crescut necontenit. IAR revolutionase productia de avioane si avea nevoie de tot mai multi muncitori. Se construiesc case langa gara si ia nastere cartierul Noua, pentru familiile proletarilor de la fabrica de vagoane Astra. Cei mai dornici sa abandoneze viata de la tara in schimbul celei de oras au fost moldovenii.
Saracia si conditiile grele de trai de acasa erau lesne schimbate pe un loc de munca intr-una din cele doua intreprinderi mari. Migrarea spre Brasov s-a redus in urma crizei financiare din 1929, dar si-a reluat cursul dupa 1933.
Al doilea val: foametea
Dupa 1945, distruse in parte ca urmare a razboiului, Astra si IAR se transforma in obiective strategice pentru planul de industrializare fortata. Nevoia de muncitori era foarte mare.
Lasati fara pamant dupa colectivizare, tinerii din sate erau programati sa devina comunisti model. La sfirsitul lui 1946, foametea din Moldova i-a impins pe multi tineri sa-si incerce norocul la Brasov. IAR se transforma, din fabrica de avioane, intr-una de tractoare, este refacuta Astra si infiintata Uzina Metrom.
Al treilea val: colonizarea
In apropierea fiecarei uzine apar grupuri de blocuri, denumite colonii. Colonizarea se transforma in politica de stat. Tinerii moldoveni sunt urcati cu sutele in camioane si adusi la Brasov. Pentru ei se construiesc cvartalele de blocuri care formeaza acum cartierul Tractorul. La Brasov incep sa se produca modele rusesti de tractoare, care urmau sa ajunga la CAP-urile din toata tara. In 1952, Uzina Astra, numita dupa nationalizare „Steagul Rosu", este profilata strict pe productia de camioane. Tot moldovenii sunt majoritari in echipele de muncitori ale uzinelor. In cativa ani, ca din pamint rasare un cartier, numit tot Steagul Rosu. In Noua sunt ridicate locuinte noi, langa cele din perioada interbelica.
Al patrulea val: baracile groazei
Politica de colonizare a Brasovului continua neintrerupt pana in 1960, cand incheierea cooperativizarii duce la o scadere a nevoii de tractoare si utilaje. La sfarsitul celor 10 ani de industrializare fortata, functionau deja aproape 20 de intreprinderi, populatia sporise cu peste 150.000 de locuitori, iar moldovenii continuau sa vina in oras. Blocurile de locuinte devenisera neincapatoare. Asa au ajuns sa locuiasca in cartierele de baraci de la periferie. Pe atunci, moldovenii si-au cistigat un prost renume. Gastile de la baraci erau temute prin tot orasul.
Al cincilea val: camioanele
La inceputul anilor ‘70, Brasovul a devenit din nou obiectiv prioritar pentru programul lui Ceausescu. Dictatorul ordona reluarea in forta a politicii de colonizare. Convoaie de camioane trec muntii pe la Oituz, pentru a se intoarce incarcate cu muncitori din Moldova. Noul val al colonizarii masive a Brasovului avea sa dureze pina in 1980.
Moldovenii au fost priviti cu dispret inca de la inceput. In Schei nu intrau de frica sa nu ia bataie. Locuitori de aici, care se considerau cei mai vechi dintre brasoveni, se organizau in cete care vinau moldoveni. Moldovenii ripostau de fiecare data.
Al saselea val: ucenicii tunsi zero
Cei mai tineri dintre moldoveni, au ajuns in Brasov pentru a urma o scoala profesionala. La poarta grupului scolar erau preluati si dusi la infirmierie. Acolo erau controlati de o comisie de medici, cintariti, tunsi la chelie si deparazitati. Contractul pe care il semnau prevedea ca statul sa le asigure masa, cazare si imbracaminte pe durata scolii profesionale, cu obligatia ca, dupa absolvire, sa lucreze minimum cinci ani in uzina brasoveana care patrona liceul.
Viata din spatele zidurilor inalte ce imprejmuiau odinioara Grupul scolar Steagul Rosu" devenea un cosmar. Batuti de pedagogi la cea mai mica abatere, tinuti intr-o disciplina stricta, copiii erau pregatiti sa devina comunisti model. Singura bucurie la sfirsit de saptamana era biletul de voie pentru a merge in oras.
Salarii mari
Pe vremea aceea, salariile muncitorilor din uzinele brasovene erau cele mai ridicate, retributia medie in 1980 fiind 2.429 de lei pe luna, mai mare cu 181 de lei decit cea pe tara. Din primii bani pe care ii primea, un moldovean angajat in Brasov isi cumpara haine. Cu parul lasat sa creasca in chica si favoriti, se imbraca dupa Nekerman. Pantaloni evazati, cu talie joasa si buzunare aplicate in fata, camasa strimta cu guler larg, adidasi sau tenisi de Dragasani, geaca de blugi si ceas electronic. Asa, moldoveanului nu-i mai era rusine sa iasa in oras. Radiocasetofonul era urmatorul pe lista de prioritati.
„A inceput de ieri sa cada/ Cite-un moldovean pe strada,/ C-un casetofon in mina,/ Nemincat de-o saptamina!". Asa suna un fragment dintr-o poezioara care circula pe fituici la mijlocul anilor '70 printre muncitorii din uzinele brasovene.
Ceapa si cartofi in jurul blocurilor
In timp, modovenii au insuflat localnicilor spriritul lor de gospodari ai pamintului. Spatiile verzi dimprejurul blocurilor au fost sapate de moldoveni si cultivate cu ceapa sau cartofi. in jurul blocurilor, tot ei au plantat pomi fructiferi si butuci de vita-de-vie. In schimb, de la brasoveni au preluat gatitul cu rintas.S-au amestecat obiceiuri de sarbatori, preferinte de mincare si de imbracaminte.
Orasul s-a schimbat, la randul lui. Targul sasesc de la inceputul secolului s-a transformat intr-o mare aglomeratie urbana, din ce in ce mai intinsa. Astazi, a doua sau si treia generatie de moldoveni naturalizati sunt brasoveni get-beget.
